5 afaceri de succes care s-au lansat la Dragons’ Den/Imperiul Leilor. Profiturile lor au crescut exponențial


	5 afaceri de succes care s-au lansat la Dragons’ Den/Imperiul Leilor. Profiturile lor au crescut exponențial
Autor: Dan Brumar
Data: 16 Octombrie 2019

Românii sunt extrem de creativi și nu duc lipsă de idei geniale. Cele mai strălucite dintre ele vor primi finanțare în cadrul show-ului Imperiul Leilor, de la PRO TV.

PRO TV aduce în România un nou format de televiziune, care recompensează propunerile geniale de afaceri. Imperiul Leilor (Dragons’ Den) îi caută pe acei visători care vor forma următoarea generație de antreprenori a României, indiferent de vârsta lor. 

Cele mai bune afaceri vor fi finanțate de cei 5 investitori ai show-ului. Dacă te numeri printre acei optimiști incurabili care fac lumea să se învârtă, tot ce trebuie să faci este să-ți înscrii ideea de afacere sau afacerea pe care o ai deja în derulare pe imperiulleilor.protv.ro.

Cele mai de succes 5 afaceri lansate la Imperiul Leilor

Formatul internațional Dragons’ Den, produs de PRO TV sub denumirea de Imperiul Leilor, este prezent în peste 30 de țări, printre care Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Spania și Japonia. Fiecare emisiune a scos la suprafață idei incredibile de business, în care n-a crezut nimeni la început. Grație flerului investitorilor invitați în emisiune, cele mai bune au primit șansa pe care o meritau. Acum, ele au devenit adevărate imperii financiare.

Sosul de grătar de 30 de milioane de lire

Una dintre cele mai de succes povești de la Dragons’ Den Marea Britanie este cea a muzicianului reggae Levi Roots. Cântărețul și-a dus ideea de business la ediția din 2007 a show-ului Imperiul Leilor. El a vrut să-i convingă pe investitori să-i acorde o șansă și 50.000 de lire sterline pentru a-și dezvolta afacerea cu sos picant pentru grătar.

Unul dintre afaceriști nu a văzut niciun viitor în afacerea lui, însă alți doi au acceptat să-i acorde banii de început în schimbul a 40% din profit. La o lună după ce a apărut în emisiune, Levi Roots reușea să-și distribuie produsul la nivel național. În scurt timp, sosul său pentru grătar a intrat în mai toate supermarketurile.

Vezi VIDEO: Levi Roots și-a prezentat afacerea pe muzică reggae

Azi, sosurile Raggae Reggae reprezintă o afacere de 30 de milioane de lire sterline, iar unul dintre cei care au crezut în ea, investitorul Peter Jones, a dezvăluit că este una dintre cele mai de succes investiții pe care le-a făcut în viața lui.

Canadienii care dorm liniștiți

În 2015, canadienii Mike Gettis și Aasish Nathwani au obținut una dintre cele mai mari finanțări din istoria show-ului: 1 milion de dolari americani. Afacerea lor, o fabrică de saltele premium, i-a cucerit pe investitorii Michelle Romanow, Joe Mimran și Arlene Dickinson. Ei au putut testa produsul înainte de a decide să susțină start-up-ul și au fost extrem de încântați.

Nu doar de produsul în sine, ci de curajul și determinarea celor doi antreprenori, care au spus încă de la început că vor să devină liderul pieței de saltele din Canada. Acest lucru s-a întâmplat, iar azi compania Endy are cele mai puține reclamații și cea mai mică rată de returnare din țara nord-americană.
 

Featured on Dragons' Den

Watch the biggest deal in Dragons' Den history!

Publicată de Endy pe Marţi, 12 februarie 2019

Însă, povestea de succes a celor doi oameni de afaceri nu se oprește aici. În noiembrie 2018, Mike Gettis și Aasish Nathwani au vândut afacerea companiei Sleep Country Canada pentru suma de 89 de milioane de dolari. Totuși, au rămas la conducere ei.

Ai o idee de afacere sau o afacere în derulare și cauți o investiție pentru a te dezvolta? Înscrie-te la casting pentru prima ediție a emisiunii Imperiul Leilor și fă-i pe investitori să-și dorească să te fi cunoscut mai devreme! Înscrieri AICI.

Maestrul rigipsului

Jordan Daykin avea doar 18 ani când s-a înscris în show-ul din Marea Britanie. La vremea respectivă a fost cel mai tânăr antreprenor care și-a prezentat cu succes ideea de afacere în fața unei comisii de investitori. Tânărul a convins-o pe Deborah Meaden să investească 80.000 de lire sterline în soluția patentată de el care permite fixarea șuruburilor în plăcile de rigips, cu capacitatea de a susține o greutate de 180 de kilograme. 

Emisiunea a fost difuzată în 2014, iar în 2016 Jordan Daykin a demarat o campanie online de strângere de fonduri pentru extinderea afacerii. În doar 5 zile a obținut nu mai puțin de 2 milioane de lire sterline, bani proveniți de la 600 de oameni de afaceri din mai toată lumea. Toți au crezut în afacerea lui, care în 2016 valora 14 milioane de lire sterline.

Nu e doar un supliment alimentar

Trei nemți și-au dat seama că cele mai mari probleme pe care le poți avea peste zi sunt cauzate de lipsa somnului. Markus Dworak, Daniel Matthieu și Burk J. Ulrich au lucrat vreme de 10 ani la un produs ieșit din comun care să asigure tuturor energia necesară la început de zi. Așa s-a născut Smartsleep, un supliment alimentar sub formă de tablete care se pot mesteca înainte de somn.

Ele conțin nutrienți concentrați care te ajută să adormi imediat și care accelerează procesul natural de refacere a organismului după o zi încărcată. Investitorii au fost impresionați și au alocat nu mai puțin de 1,5 milioane de euro în dezvoltarea acestui produs.

Azi, Smartsleep este marcă înregistrată și poate fi cumpărat online din orice colț al globului cu prețuri plecând de la 19,99 de euro pachetul. Business-ul nemților este prezent și în România.

Crezi în ideea ta de business? Convinge-i pe investitori că va fi un succes și intră în Imperiul Leilor! Înscrieri AICI.

Pledoarie pentru sănătatea colonului

Bobby Edwards e un american simplu din Utah, cu idei de milioane. De dolari. Însă, mărturisește bărbatul, ideea de a intra în afaceri cu un produs neobișnuit i-a fost insuflată de mama lui, care reclamase niște probleme la colon. Atunci și-a dat seama că omenirea ar putea trăi mai bine dacă ar avea un tranzit intestinal mai rapid. Așa a apărut Squatty Potty, afacerea familiei Edwards cu scăunele de toaletă.

Vezi VIDEO: Bobby vine cu mama lui la emisiune

Bobby a început afacerea în 2011, însă n-a avut vizibilitate în media pentru a o dezvolta. Când și-a spus povestea în cadrul versiunii americane a show-ului Imperiul Leilor (Shark Tank), totul s-a schimbat: a primit o finanțare de 500.000 de dolari. În doar 24 de ore de la apariția la TV, compania sa a primit un milion de comezi din SUA. În 2016, Squatty Potty și-a diversificat oferta de produse și a ajuns la vânzări de peste 19 milioane de bucăți. În același an compania a fost evaluată la 30 de milioane de dolari.

Unul dintre sloganurile de succes ale companiei este Peste 5 milioane de oameni își fac nevoile mai bine. Asta merită încercată!

FULLSCREEN
5 afaceri de succes care s-au lansat la Dragons’ Den/Imperiul Leilor. Profiturile lor au crescut exponențial
  • /

ȘTIRI SIMILARE

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO