• Emisiuni
  • Imperiul Leilor
  • A pierdut la ruletă toți banii din afaceri, iar acum cere ajutorul Leilor. Lecția pe care i-a oferit-o Dan Șucu

A pierdut la ruletă toți banii din afaceri, iar acum cere ajutorul Leilor. Lecția pe care i-a oferit-o Dan Șucu

A pierdut la ruletă toți banii din afaceri, iar acum cere ajutorul Leilor. Lecția pe care i-a oferit-o Dan Șucu

Gabriel Daniel Tudor este unul dintre acei afaceriști care au avut totul, dar au ajuns să aibă nimic din cauza gestionării proaste a banilor. Însă, ambiția l-a făcut pe acest antreprenor să meargă mai departe, de data aceasta cu o altă afacere.

Gabriel Daniel tudor a venit în fața Leilor pentru a le prezenta afacerea sa cu vinuri - CoVIN 19. Însă povestea sa și modul în care a reușit să piardă milioane de euro din fostele afaceri i-a pus pe gânduri pe Lei: “Am fost gambler! Am pierdut toți banii de vreo trei ori, la cazino, la ruletă. Cel mai mult am pierdut 2 milioane de euro. Am fost subcontractor pe primii 13 kilometri de autostradă din România. Faptul că am jucat m-a făcut omul de astăzi”.

Reacția lui Dan Șucu, după tot ce a auzit, a fost pe măsură: “Noi aici investim în oameni. Nu mă văd în vecii vecilor cu un partener care a avut o firmă și care a pierdut totul la ruletă!”

Vezi dacă Leii vor investi în afacerea lui în ediția de diseară, de la ora 20:30.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Imperiul Leilor

Articole pentru emisiune Imperiul Leilor

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni