Miercuri seară, leii au investit 500.000 de euro în idei și afaceri cu potențial

05 Mai 2022, 12:41


	Miercuri seară, leii au investit 500.000 de euro în idei și afaceri cu potențial
Autor: Dan L. Brumar
Data: 05 Mai 2022

Aseară, leii au arătat deschidere pentru antreprenorii care cred în visul lor și pentru ideile de business care merită susținere financiară. Lupta a fost strânsă, însă unii dintre cei care au reușit să stea față-n față cu cei cinci investitori au plecat acasă cu finanțarea mult visată. Show-ul Imperiul Leilor a fost lider de audiență. 

Miercuri seară, în intervalul orar 21:25 – 23:28, emisiunea Imperiul Leilor a fost lider de audiență și a înregistrat 7.3 puncte de rating și 21.4% cotă de piață, pe segmentul de public național, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe locul doi avea 4.5 rating și 13% share. 

Ianka Pârcălab și partenerul ei le-au dat mari emoții leilor. În ciuda tuturor detaliilor pe care le-au oferit despre businessul ei cu fructe uscate, unii dintre investitorii au concluzionat că felul în care a fost prezentată oferta a fost greșit și nu au reușit să convingă. 

Din punctul meu de vedere sunteți complet netransparenți. Nu sunteți partenerii cu care m-aș fi asociat!”, le-a spus Dan Șucu. Cristina Bâtlan este cea care și-a asumat riscul de a dezvolta în România această afacere, impunând o serie de condiții, iar dacă ele vor fi îndeplinite, le va oferi 250.000 de euro pentru 30% din acțiuni.

Eduard Fariseu a găsit soluția prin care putem încălzi locuința fără a tăia copacii: brichete și peleți din rumeguș ecologic. Propunerea lui pentru lei a fost: investiție de 250.000 de euro pentru 25% din companie. 

Nu pot să mă abțin să nu fac propuneri unui business eco”, i-a spus Cristina Bâtlan. După o rundă intensă de lupte între lei, Eduard a bătut palma cu Dr. Wargha Enayati și Cristina Bâtlan și vor deveni parteneri pentru suma și procentele cerute inițial.

Porțile Imperiului se vor redeschide și miercurea viitoare, de la ora 21:30, la PRO TV. Show-ul este disponibil, în avans, pe VOYO.  

Imperiul Leilor – Investește în tine!


VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies