• Emisiuni
  • Imperiul Leilor
  • Țintuit într-un scaun cu rotile, un concurent vine la Imperiul Leilor și arată că nimic nu e imposibil!

Țintuit într-un scaun cu rotile, un concurent vine la Imperiul Leilor și arată că nimic nu e imposibil!

Țintuit într-un scaun cu rotile, un concurent vine la Imperiul Leilor și arată că nimic nu e imposibil!

Săptămâna aceasta, la Imperiul Leilor, vedem că există printre noi oameni cu puteri incredibile, care nu numai că nu se plâng de condiția lor, ci caută să schimbe lumea și să o facă mai bună pentru noi toți. Miercuri seară, de la ora 20:30, ajunge în fața leilor un concurent special. 

Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu și Dragoș Petrescu îl vor cunoaște în această săptămână pe Cosmin Gabriel Ciolacu, un tânăr din Tecuci, care vine în fața lor cu o platformă software, online, care poate schimba sistemul de învățământ. 

Gabriel s-a născut la 6 luni și jumătate, are tetrapareză spastică și sindromul extrapiramidal. Nu-și poate controla mâinile și picioarele, depinde în totalitate de cineva. Și-a dorit să ajungă în fața dumneavoastră pentru a-și depăși limitele în ceea ce privește puterea lui de a munci, cu toate că nu poate să-și folosească mâinile și nu poate merge. Dat fiind faptul că acum învățământul se desfășoară online, s-a gândit să facă un lucru pentru elevii din ziua de azi. Scopul lui este să facă ceva pentru învățământ și să arate celor ca el că dacă au ambiție și perseverență pot face ceva în viața. Nici nu știam că s-a înscris la Imperiul Leilor, inițial am zis că e o glumă”, va spune mama acestuia, care-l va însoți la întâlnirea cu cei cinci investitori. 

Prezența lui Gabriel în Imperiul Leilor va fi o lecție pentru toată lumea, în ciuda condiției lui, acesta le va demonstra leilor că niciun obstacol nu stă în calea unui om care vrea să facă ceva. ”Cred că dacă-ți dorești cu adevărat și ești perseverent, nimic nu este imposibil”, va spune acesta mâine seară, la Imperiul Leilor. Investitorii vor analiza programul pe care-l propune, iar Bogdan Micu va fi impresionat de faptul că reușește să facă asta fără să-și folosească mâinile: ”Toată programarea e în capul tău, mi se pare extraordinar. Programarea e un lucru foarte greu, în care ne bazăm mult pe scris, e clar că dacă poți face asta, capacitatea ta intelectuală este extraordinară pentru că și dacă n-am avea niciun fel de limitare, cred că suntem foarte puțini cei care putem scrie cod din cap”. Întâlnirea tânărului cu leii se va lăsa cu oferte, însă investitorii vor analiza în detaliu propunerea acestuia și vor lua o decizie în privința unei posibile asocieri: ”Eu cred că tu ai venit aici să ne prezinți un produs, care este produsul minții tale. Eu îți fac o ofertă pe mintea și pe produsul tău, nu pe povestea ta”, îi va spune Bogdan Micu. Ce face mai exact platforma pe care Gabriel a dezvoltat-o, dar și dacă va primi finanțare, vedem în ediția din această săptămână.

Imperiul Leilor este miercuri, de la ora 20:30, la PRO TV.

Imperiul Leilor – Investește în tine!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Imperiul Leilor

Articole pentru emisiune Imperiul Leilor

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni