VIDEO Solid Expert, platforma online care te ajută să găsești meșterul potrivit

Toată lumea are nevoie, la un moment dat, de un meșter priceput pentru avarii care apar în casă. Clara Pisuc și Emanuel Grama sunt doi tineri care au intuit nevoia proprietarilor de locuințe din România și sunt gata să vină cu o soluție.

Au 23 și 24 de ani, nu sunt experți în business, dar au înțeles care sunt nevoile de rând ale românilor. Clara Pisuc și Emanuel Grama au fondat Solid Expert, o platformă online care îți pune la dispoziție instalatori, tâmplari, lăcătuși și alți meșteri care pot efectua orice fel de reparații în casa ta. 

Problema e că, deocamdată, au un singur prestator de servicii dispus să lucreze la cerere. De aceea au nevoie de banii finanțatorilor de la Imperiul Leilor

Emanuel e un visător, dar care posedă un talent înnăscut în afaceri. La vârsta de șase ani a început să cearnă nisip pentru a-l vinde, convins că va lua mai mulți bani pe el decât pe cel grosier. La 17 ani a început să importe, din China, perne electrice de încălzit corpul. Dar investitorii vor mai mult de atât pentru a-i finanța ideea cu 50.000 de euro. 

Până acum, peste 7.500 de oameni și-au exprimat intenția de a apela la serviciile lor, iar cu banii alocați vor reuși să aducă cel puțin 5.000 de clienți noi pe an.

Cristina Bâtlan consideră că antreprenorii au venit prea devreme pentru a se putea asocia cu ei, iar Dragoș Petrescu l-a sfătuit pe Emanuel să nu-și piardă timpul cu prestarea de servicii către populație, ci să continue să facă programare. 

Totuși, Dan Șucu a fost de acord să le ofere 50.000 de euro, pentru 25% din acțiuni, însă doar pentru plăcerea de a-i ajuta să reușească să-și pună pe picioare afacerea.

Dacă, Doamne ferește, asta nu iese, ai 23 de ani! Și nici eu nu sunt chiar așa de bătrân ca să nu reușim să facem alta. Pentru că sunt convins că poți”, i-a spus Dan Șucu lui Emanuel. 

Urmăriți emisiunea Imperiul Leilor pe VOYO!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Imperiul Leilor

Articole pentru emisiune Imperiul Leilor

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni